Cât de mult te apreciezi pe tine și pe ceilalți?

Fiindcă se apropie acea perioadă – Crăciunul – care, printre altele, vorbește despre cât de mult avem grijă de noi înșine și de ceilalți – și asta poate fi valabil și în mediul nostru de la locul de muncă –, în această scrisoare ne vom ocupa de acest subiect. Și acest gând poate fi o sursă de reflecție pentru mulți dintre noi.

Fiecare om are o „foame” (nevoie) de a fi înțeles, ascultat, recunoscut, îngrijit, atins chiar și fizic. Aceste nevoi pot fi satisfăcute prin contact fizic concret (strângere de mână, îmbrățișare, o palmă pe umăr etc.), sau prin alte forme, cum ar fi o privire, un cuvânt, o conversație, un gest, o laudă sau orice altă formă de atenție.

De aceea este important cum ne tratăm pe noi înșine și pe ceilalți, pentru că toți dorim atenție și într-un fel sau altul vom găsi o cale să o obținem. Dacă nu primim un feedback pozitiv, putem atrage atenția prin comportamente negative, cum ar fi greșelile frecvente la locul de muncă sau îmbolnăvirea ocazională, obținând astfel acea „grijă” și atenție, chiar dacă în mod negativ, pe care altfel nu am primit-o. Acest comportament își are rădăcinile în copilărie, când, de exemplu, părintele nu avea suficient timp pentru a se ocupa sau a se juca cu copilul, iar acesta făcea orice pentru a atrage atenția, chiar și negativ. Ca adult, ne obișnuim să nu acceptăm laudele și ne gândim că trebuie să atragem atenția prin alte mijloace.

Aceste așa-numite „recunoașteri” le putem gestiona astfel:

le putem oferi altora

le putem oferi nouă înșine

le putem accepta de la alții

le putem refuza

le putem cere

În această scrisoare ne vom ocupa de primele două.

Adesea nu acordăm atenție faptului că trebuie să apreciem, să recunoaștem acțiunile, munca sau chiar persoana celor din jur, fie în familie, la locul de muncă sau în alte contexte. Ceea ce am experimentat în copilărie, transmitem mai departe. Deseori suntem zgârciți cu laudele pentru că ne gândim că persoana respectivă poate nu merită sau ne temem că „se va urca la cap”. Sau poate nici noi nu primim laude sincere și atunci nici noi nu oferim, considerând că nu e important, că toată lumea are obligațiile sale (de exemplu, la serviciu), plata și bonusurile sunt suficiente.

Puterea unei aprecieri din partea unui tată sau șef, o palmă pe umăr, atenția și recunoașterea pot face minuni, așa că să nu fim zgârciți, să oferim cu încredere, pentru că pot aduce schimbări mari în jurul nostru și, nu în ultimul rând, în noi înșine.

Sunt și situații când noi înșine suntem cei care trebuie să ne apreciem, să ne recunoaștem realizările, cum ar fi modul în care am rezolvat o sarcină sau o provocare. Adesea suntem critici cu noi înșine, ne întrebăm dacă am făcut destul de bine sau dacă totul este perfect, sau considerăm ca fiind normal ceea ce am realizat, simțim că este o obligație, și nici nu ne gândim că, așa cum apreciem pe alții, tot așa merită și noi să ne apreciem și să ne recunoaștem meritele, chiar și pe noi înșine. Nu este vorba de a ne lăuda, ci de a ne oferi acea recunoaștere atunci când am făcut bine ceva, fără să minimizăm propria muncă sau realizări (de genul „a fost o nimica toată”).

Dacă, după rezolvarea unei sarcini sau provocări, ne oprim pentru un moment și ne răsplătim cu ceva mic, sau pur și simplu ne „privim cu admirație”, putem fi cuprinși de sentimente bune și ne putem simți mai motivați.