„Bine, Ioane! sau Ai făcut treabă bună, Ioane!”

Ce înseamnă asta?
Poți întreba „Ce fac eu, Ioan?” :) Chiar, nu are nicio legătură cu nimeni :) Este doar un nume fictiv.

În copilăria noastră, fiecare era mai mult sau mai puțin lăudat pentru ceva, ni se acorda atenție doar pentru simpla noastră existență:
„Este un copil priceput.”

În alte situații, eram lăudați atunci când făceam ceva foarte bine:
„Cât de bine ai făcut curat în camera ta!” etc.

La prima vedere, nu pare să existe nicio diferență între cele două.

Să-l luăm pe Ioan când a început să se joace, să deseneze etc.
Părinții, rudele îi apreciau activitățile în diverse moduri: îl lăudau, îi recunoșteau meritele, dar când a devenit adult nu este suficient de motivat la muncă.

Care ar putea fi problema?
Depinde ce au apreciat: persoana ca om sau performanța?

Pentru că nu este același lucru: de exemplu,
„Ești priceput, Ioane!” sau
„Ai făcut curat în camera ta foarte bine, Ioane!”

Sau:
„Te iubesc ca persoană, indiferent ce faci”
sau doar
„Îți arăt dragostea mea dacă faci ceva pentru ea: de exemplu, înveți bine mereu, te comporți bine mereu etc.”

Dacă nu, retrag atenția și dragostea, nu o arăt cu adevărat, trebuie să te lupți pentru ea.

În primul caz, dacă adesea primim laude sau aprecieri chiar și când nu am făcut nimic care să le merite,
ne obișnuim să fim apreciați chiar și atunci când nu facem nimic.

Oamenii astfel orientați spre existență sunt mai greu de motivat,
cred că li se cuvine recunoașterea și o cer cu insistență.

În al doilea caz, dacă cineva primește laude și recunoaștere doar când face ceva și o merită,
se obișnuiește să fie apreciat doar pentru faptele sale.

Acești oameni își ridică țintele la un nivel mai înalt, sunt orientați spre acțiune.

Dacă primesc întotdeauna recunoaștere când fac ceva, se poate cere mult de la ei.

Motivarea lor internă vine din laudă.

Dacă aceasta lipsește, nu se simt bine, iar cu cât simt asta mai des, cu atât investesc mai puțină energie în muncă și alte lucruri,
aceasta fiind dezavantajul lor.

Oamenii orientați spre existență nu se bucură să concureze, cei orientați spre acțiune însă da.

Și atunci apare întrebarea: pe cine să angajăm unde? În ce poziție?

Oamenii orientați spre existență dau vina pe circumstanțe pentru eșecurile lor, cei orientați spre acțiune mai degrabă pe ei înșiși.

Când ceva nu merge, orientații spre existență caută cauza, orientații spre acțiune caută vinovatul, adică „cine a făcut-o?”
Ei simt responsabilitatea personală.

Oamenii orientați spre existență spun că trebuie să te naști cu ceva, că apartenența la familie contează,
iar orientații spre acțiune consideră că accesul în elita nu este predestinat, ci se obține doar prin performanță și multă muncă.

Recunoști astfel de persoane în jurul tău?

Desigur, ambele tipuri sunt utile, dar cât de mult înclină balanța spre dreapta sau stânga...?

Este bine să evaluăm într-o companie ce îi motivează pe angajați,
dacă regretăm sau nu să le oferim laude, cui contează și cui nu, în ce situații să lăudăm, ce să apreciem etc.

Pentru că și laudele se pot uza și atunci nu au niciun efect...

Multă apreciere!