Privesc comunicarea din perspectiva unei direcții psihologice numite analiza tranzacțională, o teorie care studiază structura personalității, explică și analizează principalele aspecte ale comportamentului uman vizibil, precum și fenomenele de „programare” timpurie din partea părinților și a mediului. Scopul este acela de a „reprograma” aceste influențe într-o direcție pozitivă.

Pentru că suntem programați — ne place sau nu — de către părinții noștri și de mediul apropiat în care am crescut, iar acest lucru ne influențează întreaga viață: ce fel de relații construim, cu cine ne înconjurăm, cum „rezolvăm” situațiile sau, din contră, cum ne provocăm singuri și mai mari probleme. Și toate acestea sunt specifice fiecăruia.

Avem obiceiuri, automatisme și modele învățate despre care credem că „așa ne-am născut”, că „așa e firea noastră”, „așa am moștenit” și „asta trebuie acceptată”. Însă ele provin din ceea ce am văzut, auzit și învățat în familie. Iar aceste lucruri nu sunt întotdeauna avantajoase. De exemplu: „e la fel de isterică precum mama ei”, sau „bei, ești exact ca tatăl tău”, „trăiești doar pentru muncă” etc.

Aceste tipare sunt greu de schimbat. Uneori doar un medic, un divorț sau o boală pot declanșa o schimbare — și știm cu toții că atunci deja e cam târziu…

Ce putem face cu toate acestea? Și nu doar cu ele, ci cu multe alte lucruri similare?

Avem nevoie de autocunoaștere — să ne cunoaștem cu adevărat, să ne recunoaștem greșelile, slăbiciunile, limitele.

Despre astfel de teme sunt cursurile mele. Și ce legătură are asta cu o companie? Ei bine, omul nu comunică doar acasă, ci și la locul de muncă — și acolo miza este și mai mare: pentru că nu e indiferent cum se comunică și ce calitate au relațiile într-o echipă, într-un colectiv, pentru că toate acestea afectează negativ (sau pozitiv) funcționarea firmei, situația financiară, succesul acesteia etc